Primul parc fotovoltaic din vestul țării a fost inaugurat, vineri, în orașul Buziaș din județul Timiș, investiția fiind de două milioane de euro, iar parcul având o suprafață de 19.000 de metri pătrați, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În orașul Buziaș din județul Timiș a fost inaugurat, vineri, primul parc fotovoltaic din vestul țării. Acesta este compus din 3.800 de panouri voltaice cu o putere totală instalată de 1 MW, întinse pe o suprafață de peste 19.000 de metri pătrați. Investiția aparține companiei timișorene Constructim, iar valoarea ei se ridică la două milioane de euro.
Constructim a ales ca amplasament zona orașului Buziaș deoarece terenul necesar se afla deja în proprietatea companiei și întrunea toate condițiile tehnice necesare.
Parcul a intrat în funcțiune la începutul acestei luni, energia electrică ajungând la cei aproximativ o mie de consumatori care beneficiază de acest proiect, grație unui contract încheiat cu Repower Furnizare Energie România.
Ca soluție tehnică, s-a optat pentru utilizarea panourilor marca Siliken. Această decizie a fost determinată atât de calitatea superioară și condițiile de acordarea a garanției, cât și de dorința de a încuraja producția autohtonă de panouri fotovoltaice, acestea fiind realizate în fabrica pe care Siliken a deschis-o la începutul anului trecut la Timișoara.
„Siliken a deschis fabrica de la Timișoara simțind potențialul acestei piețe și anticipând o dezvoltare puternică a sectorului energiei regenerabile în România. Până în prezent, toată producția de aici era destinată exportului, așadar inaugurarea parcului fotovoltaic de la Buziaș reprezintă un moment-cheie în evoluția companiei, fiind primul proiect românesc de amploare realizat cu ajutorul produselor noastre și un excelent punct de plecare pentru proiecte locale viitoare”, a declarat, la inaugurarea parcului fotovoltaic de la Buziaș, Salvador E. Falaguera Sarrias, director de producție al Siliken S.A.
Panglica inaugurală a fost tăiată de Alger Viorel Ilaș, primarul orașului Buziaș, Lucian Perescu, directorul Constructim, Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, Salvador Falaguera Sarrias, director de producție al Siliken S.A., și Cristian Bogdan, director tehnic în cadrul Constructim.